Cutremur după Brexit. Scoţia anunță referendum pentru ruperea de Marea Britanie

Cutremur după Brexit. Scoţia anunță referendum pentru ruperea de Marea Britanie
Efectele Brexit: Exporturile britanice de alimente și băuturi către UE au scăzut cu peste două miliarde de lire în primul trimestru din 2021
Publicat: 10/02/2020, 17:20

Scoţia a început să aplice măsuri în sensul organizării unui referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie, a afirmat luni premierul scoţian, Nicola Sturgeon.

„Trebuie să ajungem la un acord asupra procedurilor dintre noi şi Guvernul britanic pentru un referendum, în conformitate cu mandatul clar oferit de locuitorii Scoţiei”, a declarat Nicola Sturgeon în cursul unei conferinţe de presă organizate la Bruxelles, în prima vizită de când Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană, informează mediafax.ro.

„În Scoţia, aplicăm măsurile necesare pentru a ne asigura că poate fi organizat un referendum legal şi legitim, astfel încât rezultatul să poată fi acceptat şi agreat atât la nivel intern, cât şi pe plan internaţional”, a subliniat premierul scoţian.

Majoritatea alegătorilor din Scoţia ar vrea independenţa faţă de Marea Britanie, în contextul retragerii ţării din Uniunea Europeană, arată un sondaj efectuat în ianuarie de Institutul YouGov. Potrivit sondajului, 51% dintre scoţieni sunt favorabili independenţei, iar 49% vor rămânerea în cadrul Marii Britanii. Este prima dată începând din anul 2015 când majoritatea alegătorilor preferă independenţa.

Premierul britanic, Boris Johnson, i-a transmis recent prim-ministrului scoţian, Nicola Sturgeon, că se opune unui nou referendum privind independenţa Scoţiei, dar liderul de la Edinburgh a cerut respectarea dorinţei scoţienilor. După scrutinul parlamentar britanic, Nicola Sturgeon a declarat că mandatul parlamentar primit de Partidul Naţional Scoţian (SNP) trebuie respectat. „Am transmis clar că mandatul SNP de a le oferi oamenilor o şansă trebuie respectat, la fel cum se aşteaptă şi el ca mandatul lui să fie respectat”, a afirmat Nicola Sturgeon. Partidul Naţional Scoţian (SNP) a obţinut 48 de locuri în Camera Comunelor, un fapt fără precedent. Majoritatea locuitorilor Scoţiei s-au pronunţat în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană în referendumul britanic privind Brexit din 2016.

Premierul scoţian Nicola Sturgeon, liderul SNP, insistă ca Scoţia să organizeze un nou referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie, iar rezultatul scrutinului parlamentar britanic arată că scoţienii împărtăşesc această dorinţă. Scoţia a organizat în anul 2014 un referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie. Peste 55% dintre scoţieni s-au pronunţat atunci împotriva independenţei. În contextul Brexit, rezultatul ar putea fi acum în favoarea independenţei.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer